Un singur punct a iscat discuţii aprinse în prima şedinţă a consilierilor locali pe 2012
S-a dus spiritul Sărbătorilor de Iarnă!
Prima şedinţă extraordinară a Consiliului Municipal din acest an, mai exact vineri, 6 ianuarie 2012, a avut pe ordinea de zi un singur punct de dezbatere, însă au fost multe discuţii. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind efectuarea unor plăţi urgente din bugetul anului 2012 al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Liberalul Vârlan a declarat că raportul e prea scurt şi că explicaţia excedentului bugetar este incompletă
Eduard Vârlan s-a arătat nemulţumit de modul elaborării proiectului de hotărâre care vizează aprobarea efectuării urgente a unor plăţi de către municipalitate la începutul acestui an. Considerând incompletă explicaţia excedentului bugetar, consilierul liberal a găsit ca fiind mult mai aproape de realizare aprobarea obiectivelor finanţate din fonduri externe şi a celor pentru reabilitarea termică a blocurilor. „Dacă stăm şi analizăm raportul observăm că este foarte scurt şi nu explică de unde provine excedentul bugetar atât de mare. De aceea, propunerea grupului consilierilor liberali este să aprobăm acum doar obiectivele finanţate din fonduri externe şi lista provizorie a obiectivelor de investiţii pentru reabilitarea termică a blocurilor. Atunci când o să avem un raport exact cu excedentul bugetar, o să aprobăm şi lista provizorie a obiectivelor de investiţii pe total surse de finanţare.”, a afirmat Eduard Vârlan.
PSD-istul Gigi Matei crede că lipsa explicaţiilor dă naştere suspiciunilor şi că, de când este el consilier, nu s-a mai confruntat cu o sumă atât de mare!
Social-democratul Gigi Matei a intervenit în sprijinul colegului de alianţă susţinând ideea superficialităţii explicaţiilor materialului propus adoptării de către Primăria Râmnicului. Matei s-a arătat uluit de suma extraordinar de mare din bugetul Primăriei rămasă necheltuită anul trecut, susţinând că aceasta reprezintă cel mai mare excedent bugetar al ultimilor 12 ani: „Aşa cum a spus şi colegul Vârlan, materialul este foarte sumar. Eu i-am cerut domnului director nişte lămuriri care erau absolut obligatorii. O sumă atât de mare n-am avut de când sunt eu consilier şi sunt de mult timp. 20 de milioane excedent la sfârşitul unui an bugetar este cam mult.Am cerut, pur şi simplu, componenţa excedentului. Dacă mi se dădea, cred că mă lămuream singur şi cred că v-ar fi fost şi de ajutor puţin, pentru că este o filosofie aici şi trebuie lămurită. Cifrele aruncate aşa, sec, pot să nască suspiciuni. Sunt decizii foarte importante, sume consistente şi nu sunt lămurit. Eu pot să le interpretez până n-am informaţii suficiente. Dacă aruncaţi 200 de miliarde şi nu spuneţi din ce sunt compuşi, ce să credem noi?”, a afirmat Gigi Matei.
Primarul Romeo Rădulescu: „Absolut toate sumele care compun excedentul au fost votate de consilieri în 2011. Nu este nicio sumă despre care să nu ştiţi! Verificaţi ultima rectificare, apoi vorbiţi!”
Romeo Rădulescu a explicat valoarea mare a excedentului bugetar şi a afirmat că nu se poate pune problema niciunei suspiciuni, excedentul fiind cauzat de blocarea plăţilor prin Trezorerie, după data de 21 decembrie, iar rectificarea bugetară adoptată de consilierii locali pe 22 decembrie 2011 n-a putut fi executată.
„Toate sumele care au fost prinse acum se regăsesc în bugetul din 2011. Din cauza faptului că din data de 21 decembrie nu s-a putut face nicio plată la Trezorerie, ei au rămas neplătiţi. Rectificarea din data de 22 decembrie pe care noi am avut-o n-a fost executată pentru că n-am avut cum. Aşa am ajuns să avem aceste sume.”, a explicat primarul Romeo Rădulescu.
„Absolut toate sumele care sunt prinse aici au fost în bugetul anului 2011. Nu este nici o sumă nouă de care, dumneavoastră, consilierii locali, să nu ştiţi. Absolut toate le-aţi votat, de fiecare dată. Nu văd de ce spuneţi acum că raportul este făcut sumar, în condiţiile în care, dacă verificaţi bugetul din 2011, ele de fiecare dată au fost pe lista de investiţii. Nu este nimic nou, de care să nu aveţi cunoştinţă”, a declarat primarul Rădulescu.
Anemona TĂNASE







