Meta
Realitatea Vâlceană

Fii vigilent! Prevenția este cea mai bună protecție împotriva furturilor din locuință!

Polițiștii vâlceni, în mijlocul comunității pentru un județ mai sigur

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea se alătură Poliției Române și partenerilor europeni în marcarea Zilei Europene de Prevenire a Furturilor din Locuințe, celebrată anual în data de 18 iunie.

Scopul acestei inițiative este de a informa și responsabiliza cetățenii cu privire la riscurile furturilor din locuințe, promovând măsuri simple, dar eficiente, pentru prevenirea acestora.

În acest context, în cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de proximitate și cei de la ordine publică, au desfășurat acțiuni informativ-preventive în municipiul Râmnicu Vâlcea – cartierele Ostroveni, Nord și Petrișor –, în orașul Horezu și în comunele cu grad ridicat de vulnerabilitate la infracțiuni contra patrimoniului.

Cu această ocazie au fost distribuite pliante cu sfaturi utile, iar polițiștii au purtat discuții directe cu cetățenii pentru a le răspunde întrebărilor și a le oferi recomandări personalizate.

Printre sfaturile transmise se numără:

-încuiați toate căile de acces, chiar și pentru scurte absențe;

-evitați publicarea în mediul online a informațiilor despre plecări de acasă;

-instalați un sistem de alarmă sau supraveghere video, în special dacă locuiți la casă sau într-o zonă izolată;

-colaborați cu vecinii de încredere;

-nu păstrați sume mari de bani sau bunuri de valoare în locuință fără măsuri suplimentare de securitate.

Sub mesajul „Fii vigilent! Prevenția este cea mai bună protecție împotriva furturilor din locuință”, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reamintește că siguranța începe cu fiecare dintre noi.

Prin comportamente prudente și colaborare cu autoritățile, putem preveni victimizarea și ne putem proteja locuințele și bunurile personale.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.