Povaţa săptămânii: Meseria de mamă

Într-o zi, o femeie numită Anne, şi-a luat carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut un dubiu. Nu ştia cum să se considere.

Funcţionarul insistă:

,,Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu.”

,,Sigur că da, am un serviciu”, a exclamat Anne: ,,Sunt mamă”.

,,Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.

O prietenă a ei, Marta, a auzit cele întâmplate şi a căzut pe gânduri câtva timp.

Intr-o zi, s-a aflat în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.

Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: ,,Care este ocupaţia dvs?”

Marta s-a gândit puţin şi fără să ştie cum, a răspuns: ,,Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.

Funcţionara a făcut o pauză şi Marta a trebuit să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânara a vrut să verifice.

,,Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact?”

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:

,,Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.

Gândindu-se la familia ei, ea a continuat: “Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.

Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta a observat creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când s-a întors acasă, Marta a fost primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Urcând spre dormitoarele casei, ea a auzit pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta a luat pe bebe în braţe şi s-a gândit la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.

,,Mamă, unde-mi sunt pantofii? Mamă, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mamă, bebe nu încetează din plâns. Mamă, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mamă, vii mâine să mă vezi dansând? Mamă, mergi la cumpărături? Mamă…”

Stând în pat, Marta se gândi: ,,Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”

Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctore executive superioare. Mătuşile sunt doctore-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctore în arta de a face viaţa mai bună.

Într-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional, transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi!

Morala: Am ajuns să trăim cu toţii într-o lume atat de ocupată şi egoistă, încât uităm esenţa vieţii în sine. Şi de cele mai multe ori, uităm de cea care ne-a ajutat să primim în dar viaţa. Dar de ce?