Mesajul senatoarei Andra Bică, la Memorialul Ocnele Mari: Suferința nu se uită! Se cinstește!
Memoria nu se uită. Se cinstește.
“Vineri, 4 iulie, am avut onoarea de a participa, la invitația Primăriei Ocnele Mari, la un eveniment de profundă încărcătură istorică și emoțională, organizat la Memorialul Ocnele Mari, în amintirea celor care au suferit în temnițele comuniste pentru libertatea noastră de astăzi.
Programul evenimentului:
• Ora 11:30 – Moment solemn la Statuia Martirilor Ocnița, cu depunere de coroane
• Ora 12:15 – Slujbă de pomenire la Cimitirul Bozeasca
• Ora 12:30 – Spectacol de teatru la Casa de Cultură Mircea Demetriade
• Ora 13:15 – Conferința „Femeia în rezistența anti comunistă”, cu participarea:
• Ioana-Elisabeta Hașu-Georgiev – jurnalistă, curatoare a memoriei recente
• Moica Niculina – Președinte AFDPR
Fiecare moment a fost o reverență în fața curajului, suferinței și demnității celor care nu au acceptat dictatura. Iar femeile din rezistență, adesea uitate, merită astăzi mai mult ca oricând să fie readuse în conștiința publică.
Vâlcea are nu doar un trecut greu, ci și o memorie vie.
Le datorăm celor ce au suferit adevărul, respectul și recunoașterea noastră. Mulțumesc Primăriei Ocnele Mari și tuturor celor implicați pentru invitație și pentru curajul de a spune, an de an, că suferința nu se uită. Se cinstește”, a declarat senatorul Andra Bică.
Despre Centrul de Detenție de la Ocnele Mari
Penitenciarul de la Ocnele Mari, dispărut odată cu surparea salinei, a reprezentat până în anul 1948 unul dintre centrele în care, alături de deținuți de drept comun, au fost încarcerați și membri ai Partidului Comunist din România, printre care și Gheorghe Gheorghiu-Dej. După instaurarea regimului comunist, penitenticiarul a devenit unul dintre cele mai importante lagăre de concentrare a luptătorilor din Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă.
Unul dintre cele mai semnificative figuri intelectuale încarcerate la Ocnele Mari a fost și gânditorul Petre Țuțea. De numele acestuia se leagă unul dintre puținele evenimente fericite din istoria pușcăriei, și anume încetarea “procesului de reeducare”, ca urmare a protestului înaintat de Țuțea directorului penitenciarului, prin care amenința cu sinuciderea în masă a tuturor deținuților politici.
Evenimentul se petrecea prin anul 1958, când conducerea de stat a luat hotarârea de a înființa un “centru de reeducare pentru minori” (cunoscut ca “școală de corecție”), dar scopul fiind acoperirea detenției politice care exista în continuare însă sub denumirea de “drept comun”. Nimeni din localitate nu îndrăznea să spună ce se petrece acolo și nimeni nu “vedea” căruța pușcăriei care ducea “morții” la cimitir.
La Ocnele Mari au fost exterminați prin împușcare cât și prin înfometare o serie de figuri însemnate ale intelectualității românești și oameni simpli, legați de idealul luptei anticomuniste, îngropați ca anonimi în “cimitirul Bozeasca”.
Penitenciarul rămâne în istoria României drept unul dintre “cele mai dure centre de detenție”, unde condițiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică și fizică a deținutului.
