Învestiţii importante pentru modernizarea unităţilor de învăţământ din Râmnic
În 2012 administraţia locală va continua modernizarea unităţilor de învăţământ din municipiu, dar şi construcţia altora noi.
Conform unui program guvernamental, anul acesta ar putea începe lucrările de construcţie a două noi grădiniţe, iar cea de lângă Biserica „Toţi Sfinţii” va fi dată în folosinţă. Primăria construieşte o nouă grădiniţă cu program normal pe strada Căpitan Negoescu , cu o capacitate de 120 de locuri (respectiv 6 grupe cu maxim 20 de copii).Grădiniţa va cuprinde şi spaţii pentru prepararea hranei, spălarea rufelor, grupuri sanitare, alte spaţii necesare grădiniţei şi curtea de joacă pentru copii. De asemenea, va fi amplasat şi un loc de joacă în curtea noii unităţi de învăţământ preşcolar.
„Am monitorizat permanent lucrările la Grădiniţa „Toţi Sfinţii” şi sunt mulţumit că sunt respectate termenele stabilite prin contract. Estimez că lucrările sunt realizate în proporţie de 75 %. E posibil să o inaugurăm chiar înainte de termen. În prezent se lucrează la finisajele interioare. În atenţia mea sunt şi lucrările de mansardare a }colii Generale Nr. 4. După finalizarea acestei investiţii, elevii acestei unităţi de învăţământ vor avea mai mult spaţiu pentru activităţile didactice şi mai mult confort”, afirmă primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu.
Anemona TĂNASE







