1-3 septembrie, RAZII în JUDEȚ: 54 PERMISE reținute pentru VITEZĂ EXCESIVĂ
ACȚIUNI RUTIERE pentru COMBATEREA VITEZEI EXCESIVE în JUDEȚUL VÂLCEA
În perioada 1 – 3 septembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul tuturor structurilor teritoriale ale Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu polițiștii de ordine publică, au desfășurat acțiuni preventiv-reactive pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

În urma activităților desfășurate, au fost controlate 639 de autovehicule și legitimate 655 de persoane. Au fost aplicate 499 de sancțiuni contravenționale, dintre care 230 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar 269 pentru alte abateri de la legislația rutieră.
De asemenea, polițiștii au reținut 54 de permise de conducere, dintre care 21 pentru viteză excesivă, și 16 certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 200.000 lei.
În cadrul acestor acțiuni au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier.
De asemenea, în data de 3 septembrie 2025, în intervalul orar 17:00 – 20:00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier, aiFormațiunii Rutiere Băbeni, în sistem integrat cu polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Prundeni, au organizat o acțiune de tip BLITZ, împreună cu echipaje din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Acțiunea s-a desfășurat pe DN 64, pe traseul Râmnicu Vâlcea – Băbeni – Ionești – Drăgășani (județul Olt). Cu această ocazie, au fost controlate 38 de autovehicule și legitimate 40 de persoane.
În total, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru viteză și 20 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere, toate pentru depășirea vitezei legale și două certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate în cadrul acestei acțiuni a fost de aproximativ 25.000 lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reamintește tuturor conducătorilor auto importanța respectării regimului legal de viteză și a celorlalte norme rutiere, în scopul prevenirii accidentelor și asigurării unui trafic rutier în siguranță.







