Ieri, CONTRABANDĂ cu ȚIGARETE, depistată de IPJ! Detalii AICI
ACȚIUNI IPJ de COMBATERE A CONTRABANDEI cu ȚIGARETE în JUDEȚUL VÂLCEA
Miercuri, 3 septembrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 14:00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de contrabandă cu țigarete.
Activitățile s-au derulat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, orașului Horezu, precum și în localitățile limitrofe, fiind verificați șase agenți economici.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 7sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 lei. Dintre acestea, două sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, iar trei sancțiuni pentru nerespectarea O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
De asemenea, au fost aplicate două avertismente, unul conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și unul conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Totodată, au fost confiscate 5.593 de țigarete, cu o valoare estimată de aproximativ 7.300 lei. Dintre acestea, 5.560 de țigarete nu aveau aplicate banderole de marcaj fiscal, iar 33 de țigarete au fost ridicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 349/2002. Pe lângă bunurile confiscate, au fost ridicate și sume de bani provenite din încasări nefiscalizate.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea va continua desfășurarea acțiunilor de acest tip și în perioada următoare, în vederea combaterii fenomenului de contrabandă, a evaziunii fiscale și a altor activități economice ilegale.
Scopul acestor măsuri este protejarea mediului de afaceri legal și menținerea unui climat de ordine și siguranță economică.







