Meta
Realitatea Vâlceană

ACȚIUNE BLITZ pe DN 67: Mulți VITEZOMANI amendați și PERMISE reținute! Alte ABATERI la REGIMUL RUTIER

La data de 4 septembrie 2025, în intervalul orar 16:00 – 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier, Formațiunii Rutiere Horezu și Secției 9 Poliție Rurală Pietrari, în colaborare cu Serviciul Rutier Gorj și cu sprijinul polițiștilor de ordine publică, au desfășurat pe DN 67 o acțiune de tip BLITZ.

Acțiunea a avut ca obiectiv principal creșterea siguranței rutiere și prevenirea producerii de accidente.

Pe parcursul activităților au fost controlate 83 de autovehicule și legitimate 89 de persoane.
.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale, dintre care 48 pentru depășirea vitezei legale și 3 pentru manevre neregulamentare de depășire, restul vizând alte abateri la regimul circulației.

Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere, 10 pentru viteză și 3 pentru depășiri neregulamentare, fiind reținut și un certificat de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate s-a ridicat la aproximativ 32.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pe principalele drumuri din județ, cu scopul de a reduce riscul rutier și de a asigura un climat de siguranță pe drumurile publice.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.