Viceprimarul Constantinescu declară război aşa-zişilor comercianţi din pieţele Râmnicului
În urmă cu câteva zile, viceprimarul Cosmin Constantinescu a organizat o primă amplă acţiune de verificare a modalităţii în care comercianţii îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Centrală.
„Acţiunea a fost iniţiată cu foarte multă atenţie, şi am venit fără ca absolut niciun fel de agent economic să ştie. Nici dumneavostră presa nu aţi ştiut, nici cei de la Poliţia Locală nu au ştiut. Doar cei de la Garda Financiară au aflat în ultimul moment ce avem de gând să facem”, ne-a declarat viceprimarul Constantinescu
Controlul inopinant al administraţiei locale i-a luat prin surprindere pe unii dintre aşa-zişii comercianţi de la tarabele din Piaţa Centrală, unii abia având timp să-şi acopere marfa şi să se facă nevăzuţi, să se apuce să dea telefoane, sau să rearanjeze preţurile fiind constatate o serie nereguli de care s-au ocupat comisarii Gărzii Financiare şi cei ai Poliţiei Locale.
„Cu această ocazie, declar public război celor care nu-şi respectă concetăţenii. Eu nu vreau să văd în Râmnicu Vâlcea un cetăţean păcălit, cel puţin în locurile pe care noi le administrăm. Eu cred că o astfel de acţiune este binevenită, continând aceste acţiuni şi în zilele următoare. Vă primit că vom continua aceste acţiuni în toate pieţele din municipiul Râmnicu Vâlcea, eu unul fiind convins că putem elimina acest fenomen, care persistă.
Agenţilor ecomomici care au fost verificaţi li se impută felul în care pun preţurile înşelătoare le marfa expusă, respectiv punerea preţului corect într-un loc mai mic şi de unde nu se putea observa, iar cel pentru calitatea a II-a pus mare în faţă, tocmai pentru a păcăli cumpărătorii, dar şi înşelarea la cântar. Toţi cei care vor fi depistaţi că au încălcat cu bună ştiinţă legea, în afara faptului că vor plăti amenzile care le vor fi impuse de către organele de control vor pleca din Piaţa Centrală”, a declarat Cosmin Constantinescu
Următoarele verificări ale administraţiei locale vor viza Pieţele din Ostroveni, Nord, dar şi Târgul din partea de sud a muncipiului Râmnicu Vâlcea, a]a c`, aten\ie mare, stima\i comercian\i, va trebui s` va ghida\i dup` principiul „Clientul nostru, st`p@nul nstru”, care din c@te s-a constatat a devenit cli]eu,[ns` trebuie s` revin` la normalitate pentru confortul cet`\enilor R@mnicului. (A.T)







