Meta
Realitatea Vâlceană

Vlădoiu: Alegeri de noi viceprimari în localitățile în care USL are majoritate

Săptămâna trecută deputatul PSD, Aurel Vlădoiu a fost prezent la ședința Biroului Orășenesc Băbeni la care au participat aproximativ 40 de membri PSD. {n cadrul acestei întruniri au fost prezentate problemele prioritare ale partidului, protocolul încheiat cu PNL-PC și acțiunile care urmează să fie derulate în viitorul apropiat. Aurel Vlădoiu, împreună cu reprezentanți ai Organizației Teritoriale Băbeni, au avut discutii și cu locuitorii orașului pentru a identifica obiectivele pe care aceștia le consideră ca prioritare.

Potrivit agendei Uniunii Social-Liberale (PSD-PNL-PC), în termen de 30 de zile trebuie încheiate acorduri la nivelul comunităților locale pentru alegerea de noi viceprimari, acolo unde este cazul și unde cele trei partide care formează Uniunea detin majoritatea.

O astfel de ședință va avea loc și sâmbată, 5 februarie a.c., dar de data aceasta la Horezu, sedință la care va participa parlamentarul PSD (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.