ACȚIUNI pentru PROTEJAREA ANIMALELOR în BREZOI: Șase SANCȚIUNI pentru NEREGULI și AMENZI de peste 13.000 lei
În cursul zilei de ieri, joi, 23 octombrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități specifice pe raza orașului Brezoi, județul Vâlcea, pentru verificarea respectării condițiilor de bunăstare a animalelor, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

În urma controalelor efectuate, au fost identificate mai multe situații în care deținătorii de animale nu respectau obligațiile legale, fiind constatate fapte precum neasigurarea unui adăpost corespunzător, lipsa microcipării câinilor deținuti pe proprietăți, neasigurarea accesului permanent la hrană și apă, precum și ținerea animalelor în spații improprii sau insalubre.
Pentru aceste nereguli au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.700 lei.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor vor continua acțiunile de verificare și monitorizare, în vederea prevenirii și sancționării faptelor care aduc atingere bunăstării animalelor, precum și pentru responsabilizarea deținătorilor în privința respectării obligațiilor legale.







