CSM Râmnicu Vâlcea va începe seria amicalelor
„Duminică, pe 29 ianuarie 2012, se termină cantonamentul centralizat la baza sportivă din Zăvoi. Meciul de miercuri, 25 ianuarie cu CSM Piteşti s-a anulat datorită condiţiilor meteo. Antrenamentele se vor face în continuare în sală, pe pistă şi pe terenul sintetic din Salina Ocnele Mari, deoarece din cauza vremii s-au inundat terenurile,” a declarat preşedintele clubului CSM Rm.Vâlcea, Jean Turmacu.
„Având experienţa lui Mitică Teleşpan, încercăm să facem o pregătire de iarnă cât mai bună, ambii ne documentăm şi suntem la zi cu noutăţile din domeniu. Teleşpan are multă experienţă, mă ajută mult şi acum, la pregătire, dar şi în sezon, în tur m-a temperat atunci când voiam să iau decizii poate pripite. Avem condiţii foarte bune în Zăvoi, teren, pistă de alergare, bazin, sală de forţă, singurul inconvenient este că băieţilor le lipseşte poate puţin noţiunea de cantonament, jucătorii fiind obişnuiţi aici zi de zi”, a spus antrenorul vâlcenilor, Marius Mitu.
În perioada următoare începe un regim de semi-cantonament cu următoarele meciuri amicale:
1 februarie: CSM Rm. Vâlcea- FC Oltchim
7 februarie: CSM Rm. Vâlcea- FC Oltchim
9 februarie: CSM Rm. Vâlcea – FC Caracal
15 februarie: CSM Rm. Vâlcea- FC Argeş
18 februarie: CSM Rm. Vâlcea- Alro
22 februarie CSM Rm. Vâlcea- Alro (la Slatina)
25 februarie CSm Rm. Vâlcea- FC OLT
Carmen CĂLIN







