În WEEKEND: Aproape 400 SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE în VÂLCEA. Cele mai multe din CAUZA VITEZEI, 26 PERMISE REȚINUTE și ALTE ABATERI
ACȚIUNI pentru CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE în JUDEȚUL VÂLCEA
În perioada 21–23 noiembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de efectivele de ordine publică, au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor rutiere.
Activitățile s-au derulat pe principalele artere din județ, fiind utilizate aparatele radar și echipamentele din dotare pentru depistarea conducătorilor auto care circulă cu viteză excesivă sau se află sub influența alcoolului ori a altor substanțe.
Astfel, au fost controlate 399 de vehicule și au fost legitimate peste 428 de persoane.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 399 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei. Cele mai multe, respectiv 106, au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost reținute 23 de permise de conducere, dintre care 2 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale, 10 pentru depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 23 de certificate de înmatriculare, ca urmare a deficiențelor tehnice constatate la vehiculele oprite în trafic.
În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate și 2 infracțiuni la regimul rutier.
Un exemplu este cel în care, în cursul zilei de 23 noiembrie 2025, în jurul orei 01:06, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, au depistat un bărbat în vârstă de 22 ani în timp ce conducea pe DN 7 Câineni, iar în urma testării cu aparatul etilometru a indicat o valiare de 0.80 Mg/l pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri fiind permanent implicați în asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice.







