TERIBILISM: Azi-noapte un tânăr de 37 ani circula prin Vlădești fără permis și sub influența alcoolului!
DEPISTAT de POLIȚIȘTII din orașul BĂILE OLĂNEȘTI
În noaptea de 10 decembrie a.c., în jurul orei 01:20, polițiștii orașului Băile Olănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 64, în comuna Vlădești, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Râmnicu Vâlcea către Băile Olănești.
Conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani, nu a putut prezenta cartea de identitate și permisul de conducere, întrucât nu le avea asupra sa, însă în urma verificărilor efectuate de polițiști, acesta a fost identificat.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru lipsa documentelor obligatorii, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.620 lei.
Polițiștii continuă cercetărilie în cadrul unui dosar penal săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.







