Ion Stanciu, veteranul presei vâlcene, a decedat în ultima zi de decembrie!
În ultima zi a lunii decembrie 2025 s-a stins din viață Ion Stanciu, veteranul presei vâlcene, născut în 1940 care, așa cum știți, s-a retras discret la casa sa din Goranu, în decembrie 2014, odată cu decesul președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, căruia i-a fost consilier pe comunicare.
Absolvent al Facultăților de Istorie și Jurnalistică din București, Ion Stanciu a lucrat în presă, de la începutul ei și începutul lui: “Secera și Ciocanul”, “Orizontul”, “Scânteia”, Radiodifuziunea Română și era tare mândru, ne spunea că nu și-ar fi ales altă meserie pentru nimic în lume chiar dacă, la vremea aceea, pentru realizarea reportajelor şi interviurilor erau folosite magnetofoane de tip UHER, grele de 12 kilograme şi RIPHORTER de nouă kilograme, care la propriu “îți rupeau umărul”. Reportofoanele au apărut după 1990 !!!
Fiind și eu la început, absolventă a Facultății de Jurnalistică din Sibiu, am lucrat o vreme la Curierul de Râmnic apoi, în 2011, dintr-un mic sediu de pe Strada Regina Maria din Râmnic, am pornit Realitatea Vâlceană, sediu pe care-l avem și azi, învățând consecvența și perseverența de la domnul Stanciu. Sunt onorată că l-am cunoscut și, chiar dacă a făcut presă pe timpul comuniștilor, d-l Stanciu a știut să se adapteze vremurilor și n-am să uit niciodată ce m-a învățat despre județul Vâlcea și presă, în general. Era ca o enciclopedie, stăteam ore în șir și-l ascultam atent cum ne spunea că un ziarist adevărat nu se abate de la adevăr, să nu lovească oameni nevinovaţi, să aplice principiul croitorului: să măsoare de 10 ori până să taie! Ziarul trăieşte o zi, dar părerile rezistă luni, chiar ani! Fiind tânără și vulcanică, revoltându-mă pentru atâtea nedreptăți în breasla noastră, mă pondera și chiar m-a învățat cum să reacționez matur și cu diplomație la tot ce ni se întâmpla. Și, ca să ne delecteze, ne povestea și despre cele 22 specii de trandafiri pe care îi îngrijea cu atâta dragoste în grădina sa de la Goranu, alături de familia sa. I-am simțit lipsa când s-a retras, dar l-am si înțeles, fără să fie nevoie de multe cuvinte și, așa cum am spus, îl păstrez în suflet și n-am să uit niciodată că ne-a fost alături și la bine, dar mai ales la greu.
De-acum, cine vrea să-i pună o lumânare, o floare sau să transmită vreun gând celui plecat din lumea asta, d-l Stanciu se odihnește în cimitirul din Goranu! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul său! Sincere condoleanțe familiei sale și celor care, cu adevărat, sunt afectați de pierderea lui.
Anemona TĂNASE
