30 ianuarie, ZIUA INTERNAȚIONALĂ pentru NONVIOLENȚA în ȘCOALĂ. ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII VÂLCENI
În contextul marcării Zilei de 30 ianuarie, Ziua internațională pentru nonviolența în școală, în perioada 26–30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul Siguranță Școlară și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor din structurile de ordine publică, desfășoară activități de conștientizare și prevenire a violenței în mediul școlar.
Activitățile sunt realizate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și unitățile de învățământ și se desfășoară în cadrul Școlii Gimnaziale „Take Ionescu”, Școlii Profesionale Colonie, Liceului Tehnologic „General Magheru”, Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, Școlii Gimnaziale „Anton Pann” din municipiul Râmnicu Vâlcea, Liceului Teoretic „Virgil Ierunca” din Lădești, Școlii Gimnaziale Șirineasa, Liceului Tehnologic „Justinian Marina” din Băile Olănești, Școlii Gimnaziale Păușești-Măglași, Liceului „Gheorghe Surdu” din Brezoi și Școlii Gimnaziale Voineasa.
Reamintim faptul că, la nivelul Poliției Române, în parteneriat cu Fundația Neuroatipic, au fost elaborate Ghidurile Antibullying, dedicate combaterii fenomenului de bullying și adresate principalilor factori din comunitatea școlară, respectiv profesorilor, părinților și elevilor.
Aceste ghiduri sunt disponibile pe site-ul www.sigurantascolara.ro și sunt adaptate nevoilor specifice fiecărei categorii, oferind informații și strategii concrete pentru prevenirea și combaterea bullyingului.
Cu ocazia activităților desfășurate, elevii sunt informați cu privire la regimul răspunderii penale și contravenționale a minorilor, modalitățile de diminuare a stărilor conflictuale și de soluționare a conflictelor, urmărindu-se prevenirea violenței în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ, precum și prevenirea bullyingului și a cyberbullyingului.
Luni, 26 ianuarie 2026, la activitățile desfășurate au participat 185 de elevi și cadre didactice.
. 
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii urmărind creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și promovarea unui climat educațional bazat pe respect, dialog și nonviolență.









