Meta
Realitatea Vâlceană

ACTIVITĂȚI pentru CREȘTEREA SIGURANȚEI în UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT din ORAȘUL BREZOI

În cursul zilei de 11 martie 2026, în intervalul orar 10:00–14:00, sub coordonarea Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, a fost desfășurată o acțiune cu efective mărite pe raza orașului Brezoi, pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ.

Activitățile au avut ca scop prevenirea absenteismului și abandonului școlar, prevenirea faptelor antisociale în mediul școlar, precum și informarea elevilor cu privire la regimul răspunderii penale și contravenționale aplicabile minorilor, obligațiile ce le revin pentru menținerea unui climat optim de siguranță școlară și modalitățile de sesizare a eventualelor situații cu risc.

La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic, Poliției Orașului Brezoi, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Acțiunile au vizat unitățile de învățământ Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi și Școala Gimnazială Valea lui Stan Brezoi, unde au fost desfășurate 10 activități preventive la orele de curs, la care au participat aproximativ 250 de elevi și 11 cadre didactice.

Totodată, au fost legitimate mai multe persoane, au fost organizate activități pe linie rutieră, iar 7 societăți comerciale din proximitatea unităților de învățământ au fost instruite cu privire la respectarea prevederilor legale privind comercializarea produselor către minori.

De asemenea, au fost efectuate patrulări în zonele adiacente unităților de învățământ, cu angrenarea unui echipaj canin, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță.

În aceeași zi, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu polițiștii Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, au desfășurat activități de prevenire a violenței și a traficului de droguri la Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu” și la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în scopul creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și al prevenirii fenomenelor antisociale în rândul elevilor.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.