Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune
Duminică, 29 ianuarie a.c., mai mulţi liberali, în frunte cu aspirantul la fotoliul de primar al Râmnicului, şi-au dat întâlnire la restaurantul Flamingo din nord, unde-au mai invitat diferite persoane pe care le-au cinstit doar c-o cafea şi-au stat la un pahar de vorbă….Oamenii s-au dus mai mult pentr-o porţie de mâncare (fiind mulţi pensionari şi pieţari, cam vreo 50-60 de persoane)…dar, spre dezamăgirea lor acest lucru nu s-a întâmplat, trebuind să se mulţumească doar c-o cafea…deşi mulţi luau pastile de inimă! Poate data viitoare va fi altfel!
Că tot a venit vorba de weekend, mare ne-a fost mirarea când, din surse sigure, am aflat cum „a dispărut” măgărul mort al unui localnic de la Goranu! Cum a fost transportat cu maşina la ..destinaţie, că doar 60-70 de kg de carne nu-s de neglijat, dacă vrei să-ţi meargă afacerea! Şi să vă mai spunem că cine ştie câţi vâlceni s-au înfruptat din micii preparaţi…chiar din acea mortăciune!!!!
Disputele politice s-au acutizat în ultima perioadă, unii schimbându-şi orientarea politică, deşi jurau credinţă veşnică… şi tot aşa! Cum spuneam anul 2012 e anul marilor schimbări, când va veni perioada alegerilor atunci multe adevăruri ascunse vor ieşi la iveală….Surprize de proporţii vor avea unii…
Cu toţii ştim că foarte multe persoane de la Vâlcea au trecut pragul DNA să dea declaraţii… Perioada următoare se anunţă cam aglomerată, dacă putem spune astfel, deoarece vor fi mulţi care vor trebui dea cu subsemnatul în legătură cu proprietăţile publice ale statului…Şi ca să mai spunem că sunt şi persoane foarte cunoscute…Era imperios necesar ca adevărul să iasă la iveală, oricât de „perfecte întocmite” ar fi fost neregulile făcute! Până când ?!?







