Joi, 16 aprilie: Bărbat de 47 ani din Păușești, depistat la volan sub influența alcoolului, oprit de polițiști pe DN 64 (1,08 mg/l ALCOOLEMIE!)
La data de 16 aprilie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vlădești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un autoturism care circula pe DN 64, procedând la oprirea regulamentară a acestuia.
În urma legitimării, oamenii legii au constatat că la volan se afla un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Păușești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere valoarea ridicată, acesta a fost condus la UPU Vâlcea, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul a fost informat că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totodată, până la finalizarea cercetărilor, acesta nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.







