Meta
Realitatea Vâlceană

ACCIDENT RUTIER la STĂNEȘTI

Update ora 16:50: Din nefericire, a fost constatat decesul femeii

Polițiștii orașului Bălcești au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe Drumul Județean 643 B, pe raza localității Stănești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Lădești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit, precum și o pasageră în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, căreia îi sunt aplicate manevre de resuscitare de către echipajele medicale aflate la fața locului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier în zonă este blocat temporar pentru efectuarea cercetării la fața locului și pentru intervenția echipajelor.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.