Meta
Realitatea Vâlceană

TERIFIANT! Bărbat de 47 ani, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 ZILE: Ar fi săvârșit ACTE SEXUALE asupra femeii de 67 ani !!!

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 iunie 2026, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla la domiciliul mamei sale, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bărbatul ar fi săvârșit acte de natură sexuală asupra femeii în vârstă de 67 de ani, fără consimțământul acesteia.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului de Investigații Criminale au desfășurat cu celeritate activități de cercetare și administrare a probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat, la data de 11 iunie 2026, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, în cursul zilei de 12 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a admis propunerea formulată de procurorul de caz și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.