Meta
Realitatea Vâlceană

Sâmbătă seara, RAZIE IPJ în stațiunea BĂILE OLĂNEȘTI: 30 SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE în numai PATRU ORE!

ACȚIUNE CU EFECTIVE MĂRITE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN BĂILE OLĂNEȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băile Olănești au desfășurat, în seara zilei de 20 iunie 2026, în intervalul orar 19:00 – 00:00, o acțiune cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

La activități au participat polițiști din cadrul Poliției orașului Băile Olănești și ai posturilor de poliție arondate, precum și efective din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, un echipaj canin și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 212 persoane și au fost controlate 162 de autovehicule.

Totodată, polițiștii au efectuat 60 de testări cu aparatul etilotest și două testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 30 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 23.000 de lei.
.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În primul caz, un bărbat din comuna Vlădești a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Mănăstirii din orașul Băile Olănești, aflându-se sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cel de-al doilea caz, un bărbat de 42 de ani, din comuna Păușești-Măglași, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști.

Polițiștii au procedat la urmărirea autovehiculului, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, iar după aproximativ 2 kilometri conducătorul auto a fost interceptat și oprit.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, din verificările efectuate a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Și în acest caz, persoana a fost transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În ambele situații, cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Reamintim că șofatul sub influența alcoolului sau a altor substanțe pune în pericol viața și integritatea tuturor participanților la trafic și atrage răspunderea penală.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, atât în orașul Băile Olănești, cât și în alte zone de interes de pe raza județului Vâlcea, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței cetățenilor.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.