Meta
Realitatea Vâlceană

La mulţi ani, Realitatea Vâlceană!

În data de 10 februarie 2011, dintr-un mic sediu de pe strada Regina Maria Nr. 7, a pornit spre cititorii vâlceni (pe o piaţă suprasaturată de publicaţii) primul număr al ziarului Realitatea Vâlceană, făcut cu mult entuziasm şi dăruire de o mână de oameni tineri, toţi până-n 30 de ani, Carmen, Ada, Neo, Ionuţ şi Anemona. Am fost încrezători, am muncit, Dumnezeu ne-a ajutat şi am reuşit ce ne-am propus! Dedicarea noastră faţă de informarea corectă a cititorilor este cel mai bun mod de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea în care trăim.

Ziarul nostru a fost creat în ideea de a promova şi apăra interesele comunităţii vâlcene şi are o politică editorială orientată către prezentarea obiectivă şi imparţială a informaţiei, fără influenţe sau partizanate politice.

Şi cum „ce nu te omoară te face mai puternic”, chiar dacă unii nu ne dădeau nicio şansă de a rezista, ba mai mult ne-au cântat prohodul cu prost-ascunsă satisfacţie, ziarul Realitatea Vâlceană a rămas în picioare, ba chiar a continuat să se dezvolte,  rămânând fidel ideilor, valorilor şi principiilor cu care a pornit la drum.

Realitatea Vâlceană îi va ajuta pe toţi cei care îi cer sprijinul, va oferi sfaturi şi va veni în apărarea acestora.

Astăzi, 10 februarie 2012, aniversăm un an de existenţă pe piaţă şi se cuvine ca, mai întâi de toate, să ne înclinăm cu respect în faţa dumneavoastră şi să vă mulţumim dumneavoastră, cititorilor noştri, raţiunea noastră de a exista! Nu trebuie să-i omitem nici pe cei care au fost întotdeauna alături de noi, colaboratorilor noştri, şi să-i asigurăm de toată recunoştinţa noastră!  Vă mulţumim din suflet! Şi nu uitaţi, într-o societate democratică, adevărata putere e cea a cuvântului!

La Mulţi Ani, Realitatea Vâlceană!

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.