Meta
Realitatea Vâlceană

14 iulie, PROBA SCRISĂ! În VÂLCEA, 148 CANDIDAȚI înscriși la DEFINITIVAT! 21 iulie, primele REZULTATE

Rezultate inițiale vor fi afișate în data de 21 iulie 2026, în Centrul de Examen organizat la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro și pe site-ul ISJ Vâlcea.

Marți, 14 iulie, are loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ.

Accesul candidaților în centrele de examen se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate, iar în lipsa acestuia, pașaport aflat în termen de valabilitate).
Proba scrisă începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore.

Candidații nu au voie să introducă în sala de examen genți, poșete, cărți, caiete, ziare, reviste, telefoane mobile, dispozitive electronice de calcul sau orice alte mijloace de comunicare ori materiale care ar putea afecta desfășurarea legală a examenului. Toate obiectele interzise vor fi depuse înainte de intrarea în sala de examen, în spațiul destinat depozitării bunurilor personale.

Introducerea în sala de examen a unor materiale nepermise, chiar dacă acestea nu sunt utilizate, atrage eliminarea din examen pentru tentativă de fraudă. Aceeași sancțiune se aplică și candidaților surprinși copiind, primind sau transmitând informații referitoare la subiecte în timpul probei scrise.

La intrarea în săli, profesorii candidați vor fi informați de către asistenții supraveghetori cu privire la regulile de desfășurare a examenului și vor semna procese-verbale prin care confirmă că au luat cunoștință de acestea.

În cazul în care un candidat decide să se retragă din proprie inițiativă, acesta poate solicita anularea lucrării printr-o declarație scrisă. Lucrarea nu va fi evaluată, iar candidatul va fi considerat retras, având dreptul să participe la sesiunea următoare a examenului, conform prevederilor legale. De asemenea, părăsirea temporară a sălii este permisă doar în situații excepționale și numai însoțit de un asistent supraveghetor, fără prelungirea timpului de lucru.

Lucrările scrise vor fi evaluate în format digital, în centre constituite la nivel național, pe discipline.

La finalul probei scrise, lucrările vor fi scanate în faţa candidaților, trei dintre aceștia rămânând în fiecare sală de examen până la scanarea ultimei lucrări. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei dedicate şi gestionate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.

În județul Vâlcea, la Examenul Național pentru Definitivare în Învățământul Preuniversitar – sesiunea 2026, sunt așteptați să participe la proba scrisă 148 candidați care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
• efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
• calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
• media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar nu note mai mici de 7 la fiecare din cele două probe).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.

Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 iulie 2026, în scris, până la ora 20.00 și 22 iulie 2026, în scris, până la ora 12.00 sau pot fi trimise pe adresa de email: definitivat.vl@gmail.com.

Rezultatele finale se afișează în data de 27 iulie 2026.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.