Meta
Realitatea Vâlceană

SCM Râmnicu Vâlcea nu a luat medalie în Supercupa României, pierzând “la mustață” în ambele meciuri!

• SCM începe campionatul acasă, cu Minaur Baia Mare, meciul fiind programat luni, 31 august, de la ora 18.00, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea.

Duminică, 23 august, echipa de handbal SCM Rm. Vâlcea a terminat pe locul 4 la Supercupa României de la Bistrița, după două meciuri intense, decise pe muchie de cuțit, în care a pierdut “la mustață”! .

Sâmbătă, 22 august, în semifinelele Final Four-ului, Vâlcea a întâlnit pe Corona Brașov, echipă pregătită de Bent Dahl, fostul antrenor al oltencelor. Echipa noastră, cu Florentin Pera pe banca antrenorilor, a condus tot jocul, având în startul părții secunde și 6 goluri avantaj. Au contat mult paradele portăriței De Arruda, astfel Corona a revenit și a egalat în minutul 59! La ultima fază, fără a fi acuzați de pic de subiectivitate din partea noastră, aproape de min. 60, Brașovul a primit cadou o aruncare de la 7 metri, la o fază clară de forțare. Filmarea a fost prezentată și pe pagina oficială a clubului vâlcean. Balsam a transformat și astfel Corona s-a impus cu 25-24, făcând pasul spre finala Supercupei!

”Considerăm că faza a fost judecată eronat de către brigada de arbitri, iar decizia din teren nu este cea corectă. Concret, decizia greșită a arbitrilor a dus la vicierea rezultatului final. Așteptam reacția Federației Române de Handbal vizavi de decizia oficialilor la aceasta faza, care a viciat rezultatul final” se arată pe pagina oficială a cubului SCM Rm. Vâlcea.

A doua zi, de la ora 15:00, SCM a jucat finala mică a Supercupei, împotriva CSM București. După un joc în care echipa de la poalele Capelei a condus minute bune, “tigroaicele” din Capitală au revenit în forță și, după 60 de minute, a fost egalitate, scor 30-30. S-au jucat două reprize de prelungiri, unde CSM a câștigat la limită, 35-34.

SCM Râmnicu Vâlcea nu a luat medalie în Supercupă, dar a avut momente foarte bune de handbal profesionist, care ne dau speranțe că echipa se va concentra mult mai bine pentru medalii în Liga Națională și un drum cât mai lung în EHF European League.

Gloria Bistrița a reușit să obțină al treilea trofeu al anului, după o victorie cu 31-18 în fața Coronei Brașov, în finala SuperCupei României!

Practic, Supercupa României a deschis oficial sezonul intern 2026-2027, iar competiția a reunit cele mai importante formații ale handbalului feminin românesc!

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.