Meta
Realitatea Vâlceană

TÂNĂR de 20 ani, ARESTAT la DOMICILIU: Ar fi LOVIT un alt tânăr și i-a ÎNȚEPAT CAUCIUCURILE, amenințându-l, cerându-i și bani !!!

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, un tânăr de 20 de ani a fost plasat sub arest la domiciliu, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și șantaj.

În fapt, la data de 9 august 2026, în jurul orei 14:30, în urma unui conflict spontan, tânărul de 20 de ani ar fi îmbrâncit un alt tânăr, de aceeași vârstă, după care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni la nivelul ochiului drept.

Ulterior, în noaptea de 20 spre 21 august 2026, în jurul orei 23:30, tânărul cercetat ar fi înțepat, cu ajutorul unui obiect tăietor-înțepător, toate cele patru anvelope ale autoturismului aparținând persoanei vătămate.

De asemenea, în urma unei discuții telefonice, acesta l-ar fi amenințat cu acte de violență și cu moartea, solicitându-i suma de 1.000 de lei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat, la data de 25 august 2026, față de tânărul cercetat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.

La data de 26 august 2026, acesta a fost prezentat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a dispus măsura arestului la domiciliu.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și dispunerea măsurilor legale.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.