Incendiu la fosta unitate militară de la Vlădești
ISU Vâlcea: incendiu la fosta unitate militară de la Vlădești

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, sâmbătă, 10 octombrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei clădiri situată în incinta fostei unități militare din localitatea Vlădești.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, și Stației de Pompieri Brezoi, Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Punctului de Lucru Bunești, cu 8 autospeciale de intervenție.
Misiune în dinamică.
Update ora 19.50:
Toate forțele trimise în sprijin, respectiv 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime (de la ISU Sibiu, Argeș și Olt) au ajuns la locul intervenției.
În acest moment acționează pentru localizarea incendiului 72 de pompieri militari cu 20 de autospeciale de intervenție.
Datorită intervenției prompte și profesioniste a pompierilor militari nu mai există pericol de propagare la clădirile din proximitate.
Până în acest moment nu au fost identificate victime.
Misiune în dinamică.
Update ora 22:28:
Incendiul este lichidat. A ars acoperișul construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de cca 3000 de mp, iar planșeul de la ultimul etaj s-a prăbușit parțial.
Vor rămâne la fața locului 4 echipaje de pompieri și 4 autospeciale, pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și supravegherea zonei afectate.
Cauză probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.







