Vâlcea la Bruxelles: Două proiecte majore pe masa forurilor europene!

Dezvoltăm TURISMUL vâlcean cu bani europeni!

“Mă aflu în aceste zile la Bruxelles, unde particip la lucrările Comitetului European al Regiunilor. Pe lângă activitățile din programul oficial, folosesc fiecare moment pentru a promova județul Vâlcea și pentru a deschide noi uși pentru investiții majore.
VIDEO: 44abfa8f-0648-4fe0-be86-f27c22625bad
În a doua zi de la Bruxelles, am avut o întâlnire constructivă cu domnul Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European. Cu această ocazie, i-am prezentat două proiecte majore la care muncesc de mult timp alături de echipa mea de la Consiliul Județean – proiecte care vor schimba radical fața turismului din județul nostru și care pot deveni modele de bune practici (proiecte-pilot) la nivelul întregii Uniuni Europene.
Ne aflăm într-un moment strategic, în care se conturează bugetul Uniunii Europene și axele de finanțare pentru perioada 2028–2034. Îmi doresc ca aceste două proiecte să fie incluse la finanțare din fonduri europene!
Iată ce presupun, pe scurt, cele două mari investiții pe care le susținem la nivel european:
1. MIRAJUL MUNTELUI
✅️ Valoare estimată: 230 de milioane de euro.
✅️ Ce presupune: Un macro-proiect de anvergură pentru Valea Oltului, Valea Lotrului și zona Râmnicului, care leagă stațiunile, mănăstirile și siturile UNESCO într-o rută turistică integrată. Este proiectul prin care îi vom atrage pe turiști să se oprească și să viziteze Vâlcea pe tot parcursul anului, inclusiv pe cei care vor tranzita viitoarea autostradă Sibiu-Pitești.
2. THE SKY ROAD – UN DRUM, PATRU ANOTIMPURI (TRANSCĂPĂȚÂNII)
✅️ Valoare estimată: 110 milioane de euro.
✅️ Ce presupune: Modernizarea drumului de 36,3 km dintre Horezu, Vârful lui Roman și Vaideeni, transformând un drum forestier dintr-o zonă montană înaltă într-o rută ecoturistică spectaculoasă, accesibilă tot anul.
Sunt două proiecte uriașe, care vor dezvolta turismul vâlcean, vor aduce turiști din toată Europa la Vâlcea și vor crea noi locuri de muncă pentru comunitățile noastre.
Profităm de orice oportunitate pentru a aduce bani europeni acasă și vă asigur că voi face tot ce ține de mine pentru ca cele două proiecte să devină realitate!
Vâlcea este cel mai frumos județ din România și merită investiții pe măsură!”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județene









