Meta
Realitatea Vâlceană

Preocupat de confortul locuitorilor din Bujoreni, Edilul PSD Alexandru Roşu merită încă un mandat de primar

Primarul localităţii Bujoreni, Alexandru Roşu, candidează pentru un nou mandat, dorind ca acesta să fie unul „pentru infrastructura localităţii Bujoreni”.

Iarna a fost învinsă de noi, Nu am avut drumuri blocate, am monitorizat toate drumurile, am avut echipă de deszăpezire, firmă care a fost contactată de noi, de primărie, şi ne-am descurcat bine. N-a fost nici măcar o oră, un drum închis. S-a circulat în regim de iarnă, dar s-a circulat pe toate căile de acces din comună. S-a aprobat bugetul local şi planul de investiţii şi s-a aprobat în Consiliul Local în unanimitate un trotuar în capul Piscului, să nu mai vină copiii pe carosabil, s-a aprobat modernizarea drumurilor Malul Alb, Bogdăneşti, Luncă şi Olteni. Deci toate satele vor beneficia de asfaltare. S-a aprobat cota de cofinanţare pentru demararea canalizării şi aşteptăm săptămâna aceasta să facem licitaţia şi în primăvară să demarăm lucrarea. În prezent facem un studiu de fezabilitate pentru gaze. Vrem să găsim o firma de concesionare pentru ca în urma canalizării să mergem şi cu gazele. Vrem să facem o asociaţie a locuitorilor şi să concesionăm lucrarea la o firmă pentru că, în acest fel, costurile se amortizează în timp. Canalizarea  şi gazele fiind foarte importante pentru că din cauza asta suferim cu toţii. Pe magistrala care trece la Călimăneşti este redusă presiunea şi nu mai trebuie să montăm noi reductoare de presiune. Cetăţenii care stau pe DN 7 se pot lega direct la conductă. Principala mea prioritate este infrastructura, pentru că, dacă ai infrastructură şi lumea cumpără terenuri, se şi investeşte în zonă.

Am aprobat în CL modernizarea iluminatului public, modernizarea toaletelor la şcoli. Anul acesta vom finaliza şi terenul de sport, deja am avut o discuţie cu un sponsor care vrea să transfere la noi o echipă de fotbal că este mai aproape, aşteptăm finanţarea pentru căminul cultural, dacă cumva se întâmplă să nu fie aprobat ne apucăm noi din surse proprii. Demarăm şi modernizarea drumurilor agricole pe malul vârtop şi Luncă avem punctajul eligibil şi aşteptăm finanţarea. Anul acesta va fi mult de muncă, deoarece fiind un an electoral vrem să muncim până în ultima clipă, prioritare fiind problemele cetăţeanului. Am aprobat şi construirea unui pod pe Valea Bujorencei, Valea Seacă, în această primăvară ne apucăm şi de el. Suntem în studiul de fezabilitate şi proiectare pentru că nu vrem să facem cârpeli, vrem să facem poduri care să aibă o rezistenţă”, a precizat primarul localităţii Bujoreni, Alexandru Roşu.

Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat în mandatul 2008-2012 de primar?

„Da. Cert este că se puteau face şi mai multe dar, ţinând cont că am fost în opoziţie şi situaţia de criză la nivelul ţării noastre a afectat şi localitatea noastră, totuşi s-a făcut. În acest mandat s-au betonat 2 km de drum, s-au asfaltat 2km, s-a finalizat alimentare cu apă în toată comuna. În comuna Bujoreni sunt 55 de km de conductă de apă. Nu mai avem decât în Bogdănşti cam vreo 300 km, unde vom face o staţie de repompare pentru a avea presiune, pentru a ajunge la ultima casă. În rest, eu consider că drumurile sunt foarte practicabile în comuna Bujoreni. În acest an se vor finaliza de modernizat toate drumurile din localitatea noastră. Este evident faptul că, având infrastructură şi tinerii se pot întoarce acasă,”a conchis primarul Alexandru Roşu.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.