Premiera ,,Un poet şi jumătate” , la Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea
Iubitorii de teatru şi nu numai sunt aşteptaţi sâmbată, 3 martie, de la ora 18.30, la Teatrul Anton Pann pentru a urmării premiera spectacolului ,,Un poet şi jumătate’’.
”Un spectacol în regia lui Iulian Margu, inspirat din viaţa poetului George Ţărnea.
Este un raport între un om de artă, un poet şi societatea în care trăieşte sau unde a trăit. Mai ales că sunt trimiteri la un anumit volum de poezii. Este vorba de un poet care pleacă supărat în eternitate. Unul dintre ultimele sale volume de poezii este „Poeme supărate rău”, în care zugrăveşte foarte colorat societatea în care şi-a dus ultimii ani de viaţă. Sunt mulţi artişti care sunt neglijaţi de societatea în care trăiesc, nerecompensaţi, neiubiţi şi neapreciaţi la adevărata lor valoare, poate decât formal şi în cadrul unor anumite festivităţi. Am regăsit această dramă într-un volum şi acest lucru mi s-a părut dramatic şi trist, pentru că poetul pleacă supărat în eternitate.” a relatat Iulian Margu.
Din distribuţia spectacolului ,,Un poet şi jumătate’’ de Iulian Margu fac parte actorii: Romul Moruţan, Radu Constantinov, Cristian Alexandrescu, Doru Zamfirescu, Gabriel Tudorin, Lidia Stratulat, Vasile Marinoiu, Alex Calangiu, Iulia Antonie, Daniela Ionescu, Ada Ştef, Maria Salcă, Irina Melnic şi Gabi Banu.
Program spectacole luna martie:
Sâmbătă 3 martie ora 11.30, Sala Studio
SCUFIŢA ROŞIE dramatizare după Fraţii Grimm de Viorica Stamate
Sâmbătă 3 martie ora 18.30, Sala Mare
PREMIERĂ: UN POET ŞI 1/2 de Iulian Margu, regia Iulian Margu, scenografia Irina Chirilă, coregrafia Hugo Wolff
Sâmbătă 10 martie, ora 11.30, Sala Studio
COCOŞELUL NEASCULTĂTOR de Ion Lucian, regia Bogdan Tudor Pelerin
Sâmbătă 10 martie, ora 18.30, Sala Mare
APROAPE de John Cariani, regia Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu
Sâmbătă 17 martie, ora 11.30, Sala Studio
ILEANA SÂNZIANA dramatizare de Ioan Brancu, după Petre Ispirescu, regia Ioan Brancu
Sâmbătă 17 martie, ora 18.30, Sala Mare
DOCTOR FĂRĂ VOIE de Moliere, regia Alexandru Cozub
Sâmbătă 24 martie , ora 11.30, Sala Mare
CENUŞĂREASA – spectacol de dans
Sâmbătă 24 martie , ora 18.30, Sala Studio
SPECTACOL INVITAT: TEATRUL NELEGIUIT prezintă
AMALIA RESPIRĂ ADÂNC de Alina Nelega, regia Bogdan Tudor, un spectacol cu Iulia Antonie
Sâmbătă 31 martie, ora 11.30, Sala Mare
MOTANUL ÎNCĂLŢAT după Charles Perrault, regia Bogdan Tudor
Sâmbătă 31 martie, ora 18.30, Sala Studio
CONUL LEONIDA FAŢĂ CU REACŢIUNEA şi POLITICA ZILII de I.L. Caragiale, regia Adrian Roman
În perioada 23 martie – 1 aprilie Teatrul Anton Pann se va afla în turneu în Ucraina – regiunea Odessa, cu spectacolele Punguţa cu doi bani şi Hansel şi Gretel.
Turneul este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român Bucureşti.
Neonilia STAN







