Meta
Realitatea Vâlceană

O persoana din Arad care locuia în Râmnicu Vâlcea a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit de fiul său

În data de 6 martie 2012, ora 17.20, Poliţia municipiului Rm. Vâlcea a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că Constantin A., de 57 ani, din localitatea Arad, se afla decedat într-o locuinţă din municipiul Rm. Vâlcea.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă şi procurorul criminalist care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, stabilind că victima, care prezenta pe corp mai multe plăgi tăiate, a decedat ca urmare  a sângerării abundente.

În urma verificărilor efectuate a fost identificat principalul suspect, respectiv Mihai A., de 32 ani, fiul victimei, care a fost audiat şi ulterior reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În urma unei expertize psihiatrice,  suspectul va fi prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. În cauză, cercetările vor fi continuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.