Meta
Realitatea Vâlceană

Radu Voina a revenit ca antrenor al Oltchimului

Echipa de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea și-a schimbat antrenorii în decursul a 33 de zile, înaintea meciurilor din Liga Campionilor cu formația din Podgorica.

În februarie, campioana României a adus-o pe Anja Andersen, însă după înfrângerea din meciul de duminică 6 martie, a doua zi a și fost demisă. Astfel, așa cum am anticipat, daneza a înlocuită cu Radu Voina.

Selecționerul României nu se află la primul mandat pe banca Oltchimului. Radu Voina a condus formația vâlceană în finala Ligii Campionilor, în 2010, dar la sfârșitul sezonului nu a dorit să-și mai prelungească contractul. Fostul și noul antrenor al campioanei a fost deranjat la vremea respectivă de faptul că oficialii vâlceni au exercitat o presiune mult prea mare asupra echipei

Înainte și după Campionatul European din Danemarca, Radu Voina a fost din nou contactat, de această dată, pentru a-l înlocui pe Peter Kovacs, dar antrenorul a refuzat ferm. Astfel, la Oltchim a ajuns Anja Andersen, cu trei zile înaintea debutului în grupele principale ale Ligii Campionilor, cu Buducnost.

Radu Voina vrea lot de 18 jucătoare

Daneza nu a rezistat însă foarte mult pe banca „suspinelor”, astfel că s-a revenit tot la Radu Voina. Înaintea unei partide cruciale cu… aceeași Buducnost (n.r. – se joacă duminică, la Podgorica), decisivă pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim a dat un nou asalt la selecționer, în condițiile în care acesta cunoaște foarte bine echipa. După două refuzuri, duminică și luni, Voina a fost ieri din nou la discuții. Mizând și pe ajutorul președintelui FRH, Cristian Gațu, Constantin Roibu l-a înduplecat pe antrenor să-și schimbe opțiunea și să revină, așadar, pe banca tehnică a Oltchimului. Vâlcea i-a propus un contract pe un an și jumătate, însă selecționerul s-a decis pentru moment pentru un angajament până în vară, cu drept de prelungire pentru încă un an.

A revenit pentru binele echipei naționale

„Am discutat cu conducerea Oltchimului, n-am semnat încă niciun contract, dar am căzut de acord să preiau echipa până în vară. Și-au dorit să discutăm direct despre un contract pe un an și jumatate, dar în acest moment nu se pune problema, din punctul meu de vedere. Am acceptat să antrenez Oltchim până în vară, din cauza interesului echipei naționale, dar dacă vorbim de condiții pentru încă un sezon, pe acestea le voi pune miercuri, 16 februarie, cand mă voi prezenta la primul antrenament. Am explicat că e nevoie de mai multe măsuri începând din vară, de exemplu un lot de 18 jucatoare și două echipe eventual, iar dacă nu vor accepta toate condițiile, după ce se incheie sezonul acesta să ne strângem mainile și am plecat”, a precizat  Radu Voina

Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a explicat motivele pentru care a acceptat să revină la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Domnul Roibu a venit la mine și mi-a spus că din vară va renunța la echipă. Că s-a saturat, că nu mai are încredere în nimeni. M-am gândit și am zis că și echipa națională tot pe Oltchim se sprijină și nu e bine ce fac. Am acceptat în cele din urmă”, a declarat Radu Voina.

Tehnicianul care a dus Oltchimul în finala Ligii Campionilor în 2010 a vorbit și despre obiectivele din actualul sezon.

Îmi doresc să ne calificăm mai departe în Liga Campionilor. Trebuie să fim realiști, să câștigăm la Buducnost va fi foarte greu. Voi incerca însă cu fetele să facem tot posibilul pentru a obține un rezultat bun. În sinea mea, chiar cred că vom obține. Atât timp cât avem o șansă, ne vom agăța de ea. Fetele trebuie să se trezească și să-și dea seama că nu e imposibil!”, a mai spus Voinea.

Un an și patru luni a stat Radu Voina în precedentul mandat la Oltchim, timp în care a jucat o semifinală și o finală de Liga Campionilor, dar a câștigat și două titluri interne.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.