Meta
Realitatea Vâlceană

Nimeni nu se joacă cu focul!

Primăvara a sosit în Vâlcea şi odată cu ea au început şi incendiile de vegetaţie uscată. Statisticile din ultimii ani arată că cel mai mare număr de arderi necontrolate se înregistrează în perioada martie – iulie, mai ales în zona rurală, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor.

În unele cazuri, cetăţenii ard miriştile, resturile menajere ori vegetaţia uscată, fără a asigura supravegherea, nerespectând în totalitate măsurile de apărare împotriva incendiilor, în condiţii de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduc la propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora. Dar ceea ce este şi mai periculos este atunci când focul ajunge în pădure!

Nu trebuie să rămânem indiferenţi, în ultimele zile au fost produse peste 150 de incendii în judeţul nostru, ba mai mult, trei persoane şi-au pierdut viaţa!!!

Nici vremea nu putem să spunem că ţine cu noi, puţin vânt şi imediat focul se extinde cât ai clipi din ochi! Ceea ce trebuie să conştientizăm este că trebuie să avem multă grijă, este drept, este şi perioada destinată curăţeniei de primăvară, dar trebuie să fim responsabili pentru faptele noastre.

Deoarece în ultima perioadă s-au făcut fel şi fel de speculaţii, s-au căutat responsabilii pentru provocarea şi combaterea incendiilor, dar şi cine este obligat să le stingă, ne simţim obligaţi să vă prezentăm cine trebuie să se ocupe de incendii conform legislaţiei în vigoare!

Conform OM 551/2006 publicat în Monitorul Oficial, în funcţie de proprietarul pădurii în care s-a declanşat un incendiu, gestionarea incendiilor de pădure va fi realizată de către inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare (pentru pădurile deţinute de alţi proprietari decât statul) şi de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva (pentru pădurile proprietate publică a statului). Aşadar, Direcţia Silvică Vâlcea nu poate fi considerată responsabilă de orice incendiu de pădure din judeţul nostru, ci doar dacă incendiul s-a produs pe proprietatea publică a statului!

Ne referim aici la Codul Silvic, legea 46/2008, la Art. 111 dar şi Art. 125, care specifică foarte clar că distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau orice altă persoană, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă, iar dacă fapta a avut ca urmare producerea unui dezastru, atunci se pedepseşte cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice se reglementează prin lege specială, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a Codului Silvic, conform Art. 125.

}i aici apare Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice:

Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 5000 lei următoarele fapte: aprinderea focului în fondul forestier naţional, în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 de metri de limita pădurii, încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor specifice fondului forestier, în zonele limitrofe acestuia, precum şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier.

Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 600 la 1000 lei refuzul persoanelor care desfăşoară activităţi în fondul forestier naţional sau în vegetaţia forestieră din afara acestuia de a participa, la solicitarea personalului silvic, la acţiunile de stingere a incendiilor.

Ceea ce este foarte important de adăugat este şi cine are dreptul să efectueze controlul, să constate contravenţiile silvice şi să aplice sancţiunile prevăzute în Legea 171/2010. Mai exact, constatatorii sunt:

-        personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;

-        personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor –Romsilva şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice sau pe care îl preia în vederea administrării/asigurării serviciilor silvice, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;

-        personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior şi al ocoalelor silvice private – pentru contravenţiile săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii publice, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;

-         ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră

-        ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române

-        personalul silvic din cadrul structurilor de admnistrare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale

-        ofiţerii şi subofiţerii din cadrul serviciilor profesioniste – pentru situaţii de urgenţă, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în caz de incendiu.

{n concluzie, după cum vedeţi şi dumneavoastră, sunt foarte mulţi care trebuie să ia măsuri în cazul unui incendiu, amenzile sunt foarte mari, dar cel mai bine pentru noi ar fi să fim mai precauţi, să avem grijă de pădure pentru că ea este plămânul planetei, ba mai mult, aurul verde al ţării!

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.