România s-a cutremurat de două ori, în nouă ore
Două seisme s-au produs, în doar câteva ore, în România. Primul, cu o magnitudine de 2,5 pe Richter, s-a produs in seara de 11 aprilie a.c., în Marea Neagră.
Cutremure în România. Primul seism s-a produs in seara de 11 aprilie în zona Mării Negre, la adâncimea de 1 km, la 120 de kilometri de ţărm, iar cel de-al doilea în această dimineaţă, în Vrancea.
Seismul din Vrancea s-a produs la ora 3:33, la adâncimea de 134 kilometri. Cutremurul avut o magnitudine de 3,5 pe Richter, în zona localităţii Nereju, la 43 de kilometri de Focşani şi s-a resimţit şi în judeţul Buzău.
Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizică a Pãmântului, a declarat, la TVR Info, că seismul înregistrat in dimineata zilei de 12 aprilie cel mai mare din februarie până în prezent, însă nu constituie niciun motiv de îngrijorare, scrie Mediafax.
Mircea Radulian a subliniat faptul că sesimul din Vrancea nu are legătură cu cel din Indonezia. Reamintim că miercuri s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 8,6 grade, în largul insulei Sumatra.
Mai mult, directorul ştiinţific al INFP a declarat că în medie, pe lună, se înregistrează 15-20 de cutremure, iar activitatea seismică înregistrată în ultima perioadă este mică în comparaţie cu statisticile seismologilor.
Astfel, Mircea Radulian a susţinut că, în februarie, s-au înregistrat opt seisme, în martie 14, iar în luna aprilie, până în prezent, şase cutremure.
“2012 nu reprezintă nimic special pentru România (din punct de vedere sesimologic-n.r.)”, a precizat Mircea Radulian.
Oficialul a spus că pentru România un cutremur, în Vrancea, cu magnitudinea de 7 grade ar constitui unul care ar produce efecte deosebit de puternice.







