ACCIDENT MORTAL în RÂMNIC: Un bărbat de 58 ani a decedat și MAI MULTE PERSOANE au fost RĂNITE, după o COLIZIUNE între TREI MAȘINI
La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea
Din primele verificări efectuate s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune între trei autoturisme.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a 5 persoane, respectiv 3 adulți și 2 minori, unei altei persoane fiindu-i efectuate manevrele de resuscitare.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
*UPDATE*
În urma evenimentului rutier s-a constatat decesul conducătorului auto, respectiv a unui bărbat de 58 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, a rezultat vătămarea corporală celui de-al doilea conducător auto, un bărbat de 28 de ani și a unui minor de 9 ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul competent.







