ACCIDENT MORTAL pe DN 7: Viteza excesivă a dus la decesul unui bărbat de 63 ani
La data de 2 aprilie 2025, în jurul orei 23:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 7, pe sensul de mers Pitești – Râmnicu Vâlcea.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autocamion, pe fondul vitezei excesive, la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autovehiculul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un parapet metalic, un cap de pod, ulterior oprindu-se într-un stâlp de beton.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările producerii accidentului.







