Accident pe Bulevardul Tudor Vladimirescu
Vineri, 15 martie a.c., în jurul orei 01.15, M. Dragoş, de 33 ani, din Rm.Vâlcea a condus un autoturism Mercedes pe b-dul Tudor Vladimirescu din municipiu nu a adaptat viteza la condiţiile de drum( carosabil acoperit cu apa) şi pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune frontală cu o dală din beton, sectorul de drum fiind în lucru şi semnalizat corespunzător.
În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a pasagerilor din autoturismului, I. Ion, de 34 ani, din municipiu, primind diagnosticul de contuzie coloana lombară, F. Gheorghe, de 24 ani, din Rm Vâlcea, diagnostic contuzie coloana cervicală, A. Toma, de 36 ani, din Rm Vâlcea, diagnostic luxaţie umăr stâng, hematurie.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.







