Accident rutier pe strada Morilor, în Râmnic
ACCIDENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA
În urmă cu puțin timp, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Morilor din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea celor doi conducători auto cu aparatul alcooltest a indicat valori negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.







