Meta
Realitatea Vâlceană

Actorii teatrului Anton Pann, prezenţi pe scenele teatrelor din Bucureşti şi Arad

Teatrul Anton Pann, prezent pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti şi pe scena Festivalului de Teatru Nou de la Arad

Fără a greşi spunem că luna mai pentru Teatrul Anton Pann este un pic mai diferită, are mai multe evenimente. Facem această afirmaţie, pentru că în această lună, în prima săptămână, vineri pe 8 mai, Teatrul Anton Pann s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi din lumea filmului şi a teatrului românesc precum doamna Valeria Seciu, domnul Alexa Visarion, doamna Ștefania Cenean și domnul Dan C. Mihăilescu. Domniile lor, care formează juriul pentru acordarea Premiilor UNITER, eveniment care va avea loc în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti pe 25 mai, au venit să-l vadă pe actorul Ciprian Nicula în spectacolul “Eşti un animal, Viskovitz!” spectacol pentru care a fost nominalizat la categoria debut pentru Premiile UNITER 2015.

În a doua săptămână, pe 13 mai, Teatrul Anton Pann va susţine la Teatrul Nottara din Bucureşti, sala Horai Lovinescu, un spectacol cu cea mai recentă premieră din această stagiune, “Femei/ Bărbaţi” de Willy Russell, în regia Vlad Massaci. După primele spectacole prezentate pe scena Teatrului Nottara, actorii de la Vâlcea, actorii Teatrului Anton Pann sunt deja aşteptaţi. Chiar dacă numele lor nu sunt cunoscute aşa ca numele unor actori celebri, despre trupa de aici se vorbeşte ca despre o trupă foarte bine închegată, o trupă tânără profesionistă, o trupă care a atras atenţia criticii teatrale din Romania şi nu numai.

La doar două zile, pe 15 mai, actorii Teatrului Anton Pann vor participa la cea de a III- a ediţie a Festivalului de Teatru Nou de la Arad, eveniment în cadrul căruia vor prezenta spectacolul “Eşti un animal, Viskovitz!” adaptare după romanul omonim de Alessandro Boffa; traducerea: Alexandra-Maria Cheşcu; regia şi adaptarea: Tudor Lucanu; scenografia: Irina Moscu; coregrafia: Galea Bobeicu; cu actorii: Mădălina Ciotea, Reka Szász, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache. Acesta este cel de al doilea spectacol, după ce anul trecut Teatrul Anton Pann prezentase “Trilogia belgrădeană” de Biljiana Srbljanovic, regia Cristi Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu, coregrafia Attila Bordas, un spectacol care s-a bucurat de aprecierea tuturor şi îndeosbi a criticii de specialitate. Suntem convinşi că aceeaşi impresie bună o să facă şi spectacolul “Eşti un animal, Viskovitz!” realizat cu mult profesinalism de regizorul Tudor Lucanu.

În afara spectacolelor care au loc sâmbăta conform programului de sală, spectacole de copii şi nu numai, actorii Teatrului Anton Pann se pregătesc pentru a întâmpina luna iunie când din nou vor fi prezenti în cadrul unor importante festivaluri naţionale şi internaţionale, festivluri de la care sperăm să se întoarcă aşa cum s-a întâmplat ani la rând, cu premii.

Cu siguranţă vom reveni cu amănunte despre activitatea Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea, un teatru care, iată, face cinste urbei în care trăim.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.