Meta
Realitatea Vâlceană

Adio gradaţii de merit în 2014!

Şeful Inspectoratului Şcolar Vâlcea, prof. Ion Gherghinaru a dat o veste proastă dascălilor care aspirau la bani în plus, 2014 este primul an în care nu se va organiza concurs pentru acordarea gradaţiilor de merit. De ce? Pentru că, amotivat acesta, este vorba de o suprapunere a perioadei de acordare a gradaţiilor de merit pe patru ani şi pe cinci ani şi în anul precedent au fost deja acordate toate.

De la 1 septembrie, numărul posturilor va fi diminuat cu 206, lucru ce intră în acord cumva şi cu reducerea aproape dramatică, de la an la an, a numărului de copii. “Am fi avut posibilitatea să acordăm numai nouă gradaţii, dar necesitatea reducerii posturilor ne obligă să nu mai organizăm concurs” a spus acesta.
Dascălii care rămân la catedră după vârsta de pensionare beneficiază de gradaţie de merit până la încheierea perioadei de acordare a acesteia.
Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic, aflate în plată, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcţii publice. (C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.