Meta
Realitatea Vâlceană

Administratorii care nu respectă regulile riscă să li se retragă atestatul

Pe pagina de internet a Primăriei Râmnicului se află în dezbatere publică expunerea de motive privind „Regulamentul atestării administratorilor de imobil”.

În acest domeniu funcţionează prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi modul de administrare şi de exploatare a clădirilor de locuinţe aflate în proprietatea a cel puţin trei persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, inclusiv în cazul celor care au în structura lor şi spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.

Acest regulament vine în completarea legislaţiei, care era, pe alocuri, interpretabilă. Prin acest regulament se specifică în mod clar care este rolul administratorilor şi cum pot fi aceştia sancţionaţi de către administraţia locală. Astfel, în momentul în care activitatea unui administrator este la limita legii, avem posibilitatea să îi retragem atestatul”, a explicat viceprimarul Cosmin Constantinescu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.