Meta
Realitatea Vâlceană

AJVPS Vâlcea şi Primăria Râmnicului recomandă pescarilor să evite „pescuitul la copcă”

AJVPS Vâlcea împreună cu Primăria Râmnicu Vâlcea au recomandat pescarilor să evite în perioada următoare pescuitul ‘la copcă’ pe lacurile din judeţ, dată fiind creşterea prognozată temperaturilor.
„Am avut o discuţie cu reprezentanţii celor de la AJVPS şi am decis de comun acord să pornim o campanie de informare a pescarilor despre riscurile care pot apărea în perioada următoare în cazul pescuitului la copcă. Atât pe lacurile şi bălţile din Râmnicu Vâlcea, dar şi din judeţ. Noi vom da sarcini şi poliţiei locale să patruleze cele două lacuri mari – Nord şi Ostroveni – din Râmnicu Vâlcea şi să ia măsuri în acest sens pentru pescarii aventurieri, pentru că în joc este în cele din urmă viaţa lor”, a declarat primarul Emilian Frâncu.

Ion Antonescu, directorul AJVPS Vâlcea, recomandă pescarilor să fie atenţi, să verifice stratul de gheaţă şi ulterior să-şi asume această formă de pescuit. Prognozele meteo pentru această săptămână indică o creşterea a valorilor de temperatură, aceasta ducând implicit la o topirea a gheţii de pe lacuri.

În judeţul Vâlcea există numeroase lacuri de acumulare pe râurile Olt şi Lotru, iar în Râmnicu Vâlcea primăria are în administrare două lacuri – Ostroveni şi Nord. Aşa că, grijă mare, stimaţi pescari!

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.