ALERTĂ! Percheziții la cadre medicale din 11 locații din Vâlcea!
UPDATE Miercuri seara, 14 decembrie
În cazul celor trei asistente medicale reţinute luni, 13 decembrie, în dosarul „vaccinărilor la chiuvetă”, s-a luat măsura arestului la domiciliu, marţi seara, 14 decembrie.
Potrivit sentinţei magistraţilor Tribunalului Vâlcea, a fost respinsă propunerea procurorilor care au dorit arestarea preventivă a celor trei cadre sanitare.
„Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 14 decembrie 2021 şi până la data de 12 ianuarie 2022, inclusiv, faţă de inculpatele: Ţ. Mădălina, I. Nicoleta, F. Mariana. Impune inculpatelor obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuiesc, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza (una dintre inculpate locuieşte în Mihăeşti, iar celelalte în Râmnicu Vâlcea – n.r.)”, se precizează în aceeaşi decizie.
Pe durata arestului la domiciliu, cele trei asistente nu au voie să comunice şi să ia legătura cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martori ori experţi, aflându-se sub supravegherea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Serviciul Investigaţii Criminale, Biroul Supravegheri Judiciare. În caz contrar riscă să le fie înlocuită pedeapsa cu arestul preventiv, potrivit adevarul.ro.
Luni dimineața, 13 decembrie: Percheziții domiciliare in 11 locatii de pe raza judetului Valcea.
Perchezițiile au loc acasă la cadre medicale si la sediul unor institutii publice, in contextul campaniei de vaccinare anti-Covid.
Mai multe persoane vor fi audiate la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea.
UPDATE 14 decembrie
Trei dintre cele şase asistente angajate ale Centrului de vaccinare din comuna vâlceană Mihăeşti au fost reţinute pentru 24 de ore, iar pentru doctoriţa de familie care ar fi facilitat vaccinarea fictivă s-a aplicat măsura controlului judiciar la domiciliu. 30 de persoane, beneficiari de certificate verzi false şi personal medical de la centrul respectiv, au fost audiate luni, 13 decembrie, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
La nivel naţional, procurori şi poliţişti lucrează deja la 300 de dosare pentru vaccinări “la chiuvetă”.







