Amenajări speciale pentru picnic în Ostroveni
Primarul interimar Gigi Matei a inspectat miercuri lucrările de amenajare a locului special destinat picnicului de pe strada Ostroveni, pe marginea lacului din zonă. Aici se desfăşoară în prezent vopsirea meselor şi scaunelor faianţate, se montează lămpi pentru iluminatul public şi se lucrează la realizarea celor şase vetre pentru foc. Vineri, va fi adus şi montat primul din cele 8 foişoare ce vor mobila zona. De asemenea, într-o viitoare şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, urmează să se aprobe un regulament de folosirea a acestui loc de picnic, unde să fie specificate clar obligaţiile utilizatorilor, dar şi sancţiunile pentru cei care nu le respectă. (A.T)







