AMORUL ŞI POLITICA – Panseu de erotism cu năbădăi politice
La Marile Curţi ale lumii, fiind ele de monarhie, regalitate, prezidenţiale şi chiar secretariale, cum a fost la comunişti de exemplu, amorul a fost pe primul loc, fiind folosit nu numai pentru desfătările trupeşti şi sufleteşti, ci chiar pentru izbândirea unor cauze şi motive politice, care au schimbat de nenumărate ori soarta Lumii. Să amintim, în treacăt de Elena din Troia, de frumoasa şi voluptoasa Cleopatra, de filocabalina Maria Tereza, de Ţarina care i-a frisonat deseori pistilul lui Rasputin, ca drept mulţumire pentru însănătoşirea episodică a tareviciului, de Doamna Chiajna, despre care istoria nu aminteşte să fi fost vreodată Domnişoara Chiajna, de amoroasa şi trădătoarea doamnă Tito, de doamna Elena Savanta şi multe altele. La masculin chestiunea este mai complicată. Ar fi mai simplu să se amintească doar de eunucii timpurilor, dar şi ei, înainte de eunucizare, s-au bucurat de cele trupeşti din plin, pentru că orcine ai fi, împărat, rege, preşedinte, secretar general de partid, amorul trebuie respectat cu sfinţenie, deoarece viaţa pe care ne-a dato Creatorul este frumoasă şi musai ca s-o trăieşti din plin! Aşa îmi spunea şi bietul tata mare, Dumnezeu să-l odihnească în pace, care şi-a lăsat pe câmpul de luptă braţul stâng pentru întregirea României Mari!
TOT ROMÂNUL cunoaşte că Regele Ferdinand a reclădit România Mare, iar Regina Maria a făcut-o „lată”! Nu putem trece însă cu vederea marele amor domnesc şi regesc, care a dăinuit în scumpa noastră patrie şi să nu pomenim de Doamna Chiajna, zisă Mircioaia şi Regina Maria, zisă Missy. Scrierile chirilico-latine ne oferă multe date despre jurnalul intim al doamnei Chiajna, care descrie cu lux de amănunte episoade din viaţa absolut scandaloasă, în care, se pare, a avut legături de amor trupesc cu toţi ginerii domniei sale. Fiică a lui Petru Rareş, duduca Chiajna se mărită cu domnul Mircea Vodă Ciobanul, domnul Ţării Româneşti, pe 23 iunie 1546. Era de o inteligenţă sclipitoare dar şi nimfomană în aceeaşi măsură. A avut cu domnul Mircea o ciurdă de copii: Petru Vodă cel Tânăr, Mircea, Marina, rea de muscă din faşă, care s-a măritat cu Ioan Cantacuzino, Stana, Anca, Dobra şi Petruţa, locatară pentru mult timp în muierlâcul sultanului Murad. Se zice că pe Doamna Chiajna au polenizat-o absolut toţi ginerii. Iată cum descrie vestita Chiajna, în jurnalul intim, una dintre întâlnirile amoroase şi zvăpăiate ale înfierbintatei, pe care le-a avut cu un ginerică: „Astăzi, 17 răpciune i-am pus măiastra în braţe lui Ioan, fratele Şeitanoglului. El m-a luat cu amândouă mânurile de mijloc şi m-a trântit pe cârciumărese, păruindu-mi măiastra de numai două ori, că l-a luat istov de şale şi atâta a gâfâit şi a bocit ca o muiere, de i-am zis: până aici, ibovnice, că io mă duc să mă mârlească Socol !” Ioan, ginerele doamnei Chiajna, însurat cu fie-sa Marina, şi fratele lui Mihail Cantacuzino, zis Şeitanoglu, care în turceşte înseamnă „fiul dracului”, nu prea reuşea s-o satisfacă pe socruţă. Nevastă-sa, Marina şi dumneaei destul de năbădăioasă, îl cam sleia de puteri pe bietul om, atunci când îl prindea şi de unde atâta puterinţă şi pentru distinsa soacră? Nici fraţii şi surorile doamnei Chiajna, nu prea au fost înfrânaţi întrale amorului, îmbinându-l de multe ori cu o politică de jaf şi maziliri. Pân’ la urma urmei Doamna Chiajna rămâne a noastră, cu bunele şi relele ei pentru veşnica pomenire!
REGINA MARIA, erotica soţie cu acte-n regulă a Regelui Ferdinand a făcut multă politică dar şi amor drăcesc extraordinar şi extraconjugal! Missy a fost făurită pentru dragoste şi politică de un tată pasionat al amorului turistic, ducele de Edinbourg şi eclozată prin ecartamentul unei rusoaice zdravene, Maria Alexandrovna Romanova, soţia ducelui turist. Viitoarea regină a României şi-a început activităţile şi trăirile orgasmice constituţionale la vârsta de 14 anişori, când vărul ei primar, George, viitorul rege al Angliei, a „medelenit-o” vârtos, deschizându-i astfel un strălucit viitor amoros dar şi politic. Atât rusoaica-mamă cât şi bunica, regina Victoria a Angliei, văzând aplecăciunile precoce spre amor ale năzdrăvanei au hotărât, cu unanimitate de voturi la vedere, s-o căsătorească, dar ca regină, cu un nepot de-al lui Carol de Hohenzollern-Sinmaringer, rege în exerciţiu al României, fără de moştenitori direcţi, adus de liberalii timpului după ce l-au alungat pe veşnicul înamorat Cuza, care începuse să se dea la ei cu reforma. Fericitul nepot, pe nume de Ferdinand, zis Nando se însoară cu Missy pe 10 ianuarie 1893 şi s-au deplasat în România să înveţe tainele regeşti de conducere a Regatului mioritic. Mititica mireasă avea vârsta de doar 17 ani şi trei anişori de vechime în arta amorului. În noaptea nunţii, viitoarea regină nu prea a fost biruită de bărbăţia regească, aşa după cum ar fi trebuit şi s-ar fi aşteptat nefericita. Costeliv şi clăpăug, mai tomnatic cu 10 ani decât nevirgina viitoare regină, Nando nu prea îi stârnea pasiuni amoroase soţiei, el având aplecăciuni cu pasiuni drăgălaş-amoroase spre poeta Elena Văcărescu, Marta Bibescu, scriitoare şi mare făcătoare de jocuri politice în favoarea României, memorialistă neîntrecută, posesoare a unei importante colecţii de capete încornorate, dar nu se da deoparte nici când întâlnea bucătărese, metrese şi neveste de angajaţi la Curtea Regală. Cea mai longevivă legătură politico-amoaroasă a reginei a fost cu Prinţul Barbu Ştirbei, zis Pompaduro Cordacu, cumnat cu măreţul liberal Ionel Brătianu, care a durat peste 30 de ani. Bineînţeles că atunci când domnul Pompaduro era ocupat cu afaceri politico-liberale prin străinătăţuri, regina făcea „politică”internă şi externă cu un canadian, pe nume de Boylo, care a fost lucrat apoi de către Ionel Cordacu dimpreună cu regele, azvârlindu-l peste graniţă ca „persoană non grata”, pentru amestec în treburile interne şi externe ale reginei, provocându-i acesteia lacrimi de irigat Câmpia Română.
LA ÎNCORONAREA vărului ei, Nicolae al ll-lea Romanov, regina a întâlnit fericirea rusească! Boris Vladimirovici Romanov, un rus gospodar, chefliu, vesel şi practic, care i-a arătat Missey cum se face „kazacioc” rapid şi eficace, fertilizând-o intensiv şi extensiv doar până ce Nando a băut o cinzeacă cu votcă. Timp de cinci ani Borisanul se întâlnea cu Missy când pe malurile Volgăi , când pe cele ale Dâmboviţei, în castelul de la Futureşti, unde încingeau nişte guleaiuri la nivel înalt de răsunau văile şi luncile ruso-române. În pauzele rasputineşti cu Boris, zburdalnica noastră nu stătea cu sexapealul garat pe dreapta ci se tot împiedica de diverşi trecători tineri, prin culoarele palatului regal pe care îi verifica la puterinţă. Aşa s-a împiedicat într-o zi de un tânăr căpitan dotat, care mai târziu a devenit general de sexapeal regal, pe nume de Zizi Cantacuzino şi care a dat bietul „totul pentru ţară”, făcându-i reginei gimnastica zilnică de învigorare. Istoria n-a putut contabiliza numărul celor care au străbătut în lung şi-n lat ecartamentul regal. Ar fi fost imposibil pentru că la acea vreme România nu dispunea de aşa multe facultăţi de fabricat economişti ca să contabilizeze evenimentele politico-amoroase ale casei regale, mai mult ar fi fost chiar răpciugos de necuviincios. Regina Maria va rămâne pentru români mama răniţilor în timpul Primului război mondial şi mama tuturor sănătoşilor după Pacea de la Trianon. A avut grijă ca să-l conducă pe rege pe ultimul drum la mormântul de la Curtea de Argeş, în 1927, iar pe 17 iunie 1938 o porneşte şi dumneaei, cazându-se pe veşnicie lângă cel care a făcut-o doar regina românilor dar fără a-i produce şi satisfacţii…!!!
Românii îi vor purta o adâncă prețuire cu veşnică pomenire!
Gigione Ionescu







