APIA eliberează adeverințe pentru obținerea creditelor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA reamintește beneficiarilor Schemei de plată unică pe suprafață, pentru Campania SAPS 2012, că eliberează adeverințe pentru cei care intenționează să acceseze credite, pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția.
Până la această dată, APIA a încheiat Convenții cu BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Banca Comercială Română S.A, Banca Transilvania, Banca UniCredit Țiriac Bank S.A., Banca Carpatica, Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, OTP Bank România S.A., Banca Comercială INTESA SANPAOLO ROMÂNIA S.A., Bancpost S.A și Procredit Bank.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor în cadrul acestui tip de convenție.
În perioada următoare APIA va încheia convenții și cu alte Bănci Comerciale.
Potrivit Convenției, la solicitarea scrisă a fermierului la centrul județean/local unde a depus cererea în Campania SAPS 2012, APIA va elibera o Adeverință prin care confirmă că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafață (SAPS) pentru anul 2012 și că s-au efectuat controalele și verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare. Pot beneficia de această adeverință fermierii selectați la controlul pe teren (clasic sau teledetecție) numai după finalizarea acestor controale. De asemenea, în adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Valoarea creditului va fi de până la 90 la sută din suma cuvenită din SAPS, astfel:
a) pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29.09.2012 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în data anterioară datei solicitării creditului;
b) pentru creditele acordate de Banca Creditoare începand cu data de 30.09.2012 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30.09.2012.
Cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană poate fi descărcat de la adresa http://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/index.en.html.
Reafirmăm recomandarea adresată potențialilor beneficiari interesați să își aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condițiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a beneficia de condițiile de creditare cele mai avantajoase și care se potrivesc cel mai bine profilului exploatației sale.
Opțiunea de a solicita creditul aparține integral fermierului.
Menționăm că APIA a încheiat astfel de convenții și pentru campanile SAPS 2007 – 2011.Informațiile ne-au fost oferite de către directorul executiv APIA, Adrian Pintea.
Carmen CĂLIN







