Meta
Realitatea Vâlceană

Apocalipsa financiară ar putea lovi Râmnicul în 2016

2016 ar putea fi anul în care cetăţenii din Râmnicu Vâlcea să plătească pentru incompetenţa celor care l-au condus în ultimii ani. Nu că n-ar fi plătit destul şi până acum, să fim serioşi. Însă anul viitor, pe capul nostru ar putea veni o adevărată apocalipsă financiară. Cauza va fi nefinalizarea la termenele stabilite a proiectelor cu finanţare europeană, ceea ce va atrage „amenzi” uriaşe pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Sursele noastre vorbesc despre sute şi sute de miliarde de lei vechi, bani care ar putea fi plătiţi integral din bugetul local dacă proiectele finanţate de UE nu se termină. Şi, din păcate,  sunt şanse mari să se întâmple aşa. Pe toate şantierele deschise în oraş avem de-a face cu întârzieri majore şi nu trebuie să fii inginer constructor ca să-ţi dai seama că acestea nu vor fi gata la timp. Ce-i drept, primăria a avut şi ghinion, dând numai peste firme aflate în insolvenţă dar şi peste proiectanţi neserioşi. Erorile de proiectare s-au ţinut lanţ iar acest lucru a dus la depăşiri mari de termene.
Revenind la ceea ce noi numim „apocalipsă financiară”, imaginaţi-vă ce va însemna pentru un buget ca al municipiului nostru să suporte valorile de finanţare pentru proiectele importante. Zona Centrală, parcul Zăvoi şi ştrandul sunt doar câteva dintre proiectele aflate în derulare şi pentru care UE ne-ar putea obliga să dăm toţi banii înapoi. Ar fi un adevărat dezastru pentru un municipiu care oricum a intrat demult în moarte clinică. Dar cel mai important va fi nota de plată pentru nişte cetăţeni care au avut ghinionul să aleagă în fruntea cetăţii numai oameni care s-au gândit mai mult la interesele lor decât la cele ale comunităţii pe care ar fi trebuit să o conducă cu cinste şi demnitate. În 2016 nu vor mai conta explicaţiile, nu va mai sta nimeni să asculte ce au de spus aceşti fii risipitori, pentru care un procent electoral este mai important decât interesul public.
Dacă se va ajunge până acolo va fi şi vina noastră pentru că am tolerat atâta vreme bătaia de joc, tupeul şi impostura. Nişte cetăţeni adevăraţi ar fi ieşit demult în stradă şi ar fi cerut public demisia celor care îi umilesc cu bună ştiinţă. Stând în casă pe canapea şi înjurând politicienii, nu le faci niciun rău. Mai mult, îi încurajezi că le merge şi că pot încerca să-şi ducă mai departe planurile!
Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.