Armonie în USL?
Alianţa USL nu mai e un butoi cu pulbere?
În urmă cu câteva zile, conducerile partidelor care formează USL în judeţul Vâlcea s-au întâlnit în cadrul unei şedinţe de lucru.
La reuniune au participat membrii ai structurilor de conducere PSD, PNL, PC, preşedintele PSD Vâlcea – dr. ing. Ion Cîlea, preşedintele PNL Vâlcea - Cristian Buican şi preşedintele PC – Ionel Giuran.
Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat chestiuni specifice susţinerii demersurilor iniţiate de consilierii judeţeni, cu privire la organizarea unui referendum prin care cetăţenii judeţului să îşi exprime punctul de vedere cu privire la reorganizarea teritorială a României.
„Au mai fost discutate aspecte ce ţin de eficientizarea acţiunilor politice ale USL în judeţul Vâlcea, precum şi armonizarea relaţiilor dintre structurile locale ale PSD şi ACD. Pentru o mai bună comunicare a mesajelor politice ale USL Vâlcea a fost luată hotărârea ca în cel mai scurt timp Birourile de Presă PSD, PNL, PC, să înceapă să lucreze împreună.”, a declarat Costi Rădulescu, vicepreşedinte PSD Vâlcea.
Anemona TĂNASE







