Meta
Realitatea Vâlceană

Asociatia Seniorilor din Educatie, Știința și Cultură – Vâlcea a sărbătorit 5 ani de activitate

Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură – Vâlcea a sărbătorit 5 ani de activitate. Cu acest prilej s-a editat un număr aniversar al revistei „Seniorii”. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea .

Cuvântul de deschidere i-a aparținut prof. univ. dr.Alexandru Popescu Mihăești, președintele asociației. Prezentarea actului constitutiv al Asociației a fost făcută de prof. Gheorghe Pantelimon, vicepreședinte al Asociației Seniorilor. Au participat elevii clasei de canto de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea, îndrumați de prof. Doina Ghițan, prof. corepetitor Dorina Arsenescu și director prof. Algina Tricuță.

Pe lângă marcarea celor 5 ani de activitate, evenimentul a constituit și un bilanț aniversar. În cadrul acestuia au fost amintite realizările unor oameni inimoși care au contribuit la formarea unor generații, într-o societate dornică de progres. La manifestare, consiliul de conducere a prezentat importanța activității seniorilor din cultură în viața culturală a Râmnicului. Prezența seniorilor vâlceni la diverse activități cultural – știintifice și artistice a dat posibilitatea acestora să ofere din cunoștințele lor și celor interesati de aflarea diferitelor date istorice și culturale. Aflat la împlinirea a 5 ani de activitate a Asociației Seniorilor, primarul municipiului, Emilian Frâncu a apreciat activitatea oamenilor de cultură din cadrul asociației și le-a oferit sprijinul permanent din partea Primăriei. Pentru activitatea în slujba culturii vâlcene, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu a oferit Asociației Seniorilor și o diplomă de merit. La finalul manifestării, membrii Asociației Seniorilor și invitații au primit diplome din partea organizatorilor.(C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.