Atenție, șoferi! Puteți parca liniștiți în intervalul 8-17.00
Ședința Consiliului Local al municpiului Râmnicu Vâlcea nu a fost una fără dezbateri controversate. Consilierii municipali democrat-liberali au fost nemulțumiți de rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe total surse de finanțare pentru anul 2012: „Ați retras de la finanțare sume de 123.500 lei la sistemul integrat de alarmare în unitățile de învățământ. În plus, ați retras de la finanțare bani necesari pentru extinderea Cimitirului Cetățuia, suma de 3000 de lei pe care ați propus-o în luna septembrie. Știu că ați demarat o procedură de expropriere. De asemenea, retrageți de la finanțare bani care erau destinați proiectării și execuției de lucrări pentru multe străzi din acest oraș”, a spus consilierul local, Grig Crăciunescu.
Răspunsul primarului Emilian Frâncu a venit prompt: „În acest an se pare că nu vor putea fi folosiți acești bani pentru că există un blocaj la nivel de Consiliu Județean, pentru că trebuie să avizeze această expropriere, astfel ne-am gândit că vor putea fi folosiți pentru ceva util pentru anul acesta. ”
De asemenea s-a votat ca persoanele centenare să primească de acum înainte 1000 lei în loc 500 lei, ca o mică atenție pentru aniversarea vârstei. O altă veste bună pentru râmniceni este că s-a aprobat ca parcările din Râmnic care au statut de reședință să poată fi folosite de orice proprietar de autoturism, pe perioada zilei, în intervalul 8-17. (B.C.)







